Studiu interactiv: în ce canale de comunicare investești pentru a obține rezultate maxime


Studiu interactiv: Stabilirea canalelor de comunicare folosite într-o campanie, fie ea de Employer Branding sau de Product Marketing, influențează direct eficiența acesteia. O strategie excelentă promovată în mediile greșite poate reduce dramatic rezultatele campaniei.

În 26 octombrie, la Marketing 4 IT București, te provocăm să faci parte dintr-un studiu interactiv, pe baza căruia să încercăm să identificăm cele mai folosite canale pentru promovarea fiecărui tip de campanie.

Ai 100.000 de euro. Ce faci cu ei?

Metodologia de desfășurare a studiului este cât de poate de simplă. Eșantionul va fi reprezentat de fiecare participant al conferinței. Dacă ești printre ei, la sosire, colegii de la recepție îți vor da un buget de 100.000 de euro, pe care să îl investești în canalele de comunicare pe care le consideri relevante pentru a obține cele mai bune rezultate într-o campanie de Employer Branding sau de Product Marketing.

La fiecare tip de campanie vor exista mai multe urne cu diverse canale inscripționate pe ele. Tu va trebui să decizi pe care le consideri mai oportune pentru a maximiza eficiența strategiei tale și suma pe care ai investi-o în fiecare.

Ce canale preferi?

De exemplu, două din mediile de comunicare posibile pentru o campanie de Employer Branding ar putea fi evenimentele interne și sponsorizările la evenimente externe. Similar, să presupunem că pentru o campanie de Product Marketing ai putea alege fie să investești în demonstrații de produs, fie în campanii cu influenceri. Dacă ai avea doar aceste opțiuni la fiecare categorie, cum ai împărți cei 100.000 de euro? Căror canele le-ai acorda o sumă mai mare?

Ce zici, vrei să afli în ce alte canale de comunicare ai putea să investești pentru a avea o campanie de succes? Ești pregătit să decizi ce ai face cu un buget de 100.000 de euro, dacă l-ai avea la dispoziție? Hai în 26 octombrie la Alexander Ballroom, la  Marketing 4 IT, participă la studiul nostru și fii primul care află dacă și colegii tăi de profesie ar investi în aceleași canale!

În caz că încă nu știi care sunt temele abordate, intră pe celelalte pagini ale site-ul Marketing 4 IT și află detalii despre speakeri, agendă și noutăți. Nu ignora secțiunea de noutăți, acolo găsești informații detaliate despre teme, speakeri, surprize, principalele motive pentru care se merită să fii alături de noi.

Mai sunt câteva zile până la eveniment, așa că intră chiar acum în secțiunea de înregistrare și ia-ți bilet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *